Acest articol este o exagerare a unei scene memorabile pe care am vazut-o la un 7eleven in Tokyo.

Se trezise cu 10 minute inainte de a suna ceasul la ora 5:00 AM. Era un pic suparat pentru ca a iesit mai mult decat de obicei din rutina lui. S-a dat jos din pat ca de obicei direct in fata pentru ca pe lateral patul nu incapea in camera. Nu a avut timp sa ia masuratori atunci cand s-a mutat mai aproape de servici. O sa se ocupe sa gaseasca ceva mai bine atunci cand o sa aibe mai mult timp. Acum nu are timp.

Camasa alba era deja calcata de aseara. Era agatata de usa, pe unul din cele 2 umerase pe care le avea. Pe celalalt umeras era perechea lui de pantaloni negri, calcati la dunga. Geanta era langa usa, si laptopul era deja incarcat 100%, inauntru.

Din cauza ca avea 10 minute in plus, a deschis laptopul sa vada daca totusi bateria era 100%. Era 98%. A stat 30 de secunde blocat. Daca el l-a pus aseara si era 100% de ce a ajuns la 98%? A decis ca este totusi timp suficient si l-a pus la incarcat.

S-a dus la baie, s-a uitat in oglinda si a inceput deja sa isi faca cararea pe mijloc. Nu avea niciun fir de par alb. Nu ii placea ca negrul sa fie intrepatruns cu albul. Camasa era doar alba iar pantalonii erau doar negri. Geanta de laptop era si ea in intregime neagra. Cararea pe mijloc era gata facuta. Este pregatit sa plece acum.

Insa mai avea 2 minute timp. Decide sa stea pe loc. Isi deschide laptopul si mai verifica o data. Era 100% incarcat acum. A meritat totusi sa se trezeasca cu 10 minute mai devreme ca sa verifice. Daca ar fi avut doar 98% baterie poate ca nu ar fi fost suficient pentru ziua lunga.

A iesit in strada si merge spre metrou. Era o mare de oameni imbracati in alb si in negru, toti mergand catre servici. Toti avea o geanta de laptop neagra. Oare toti aveau bateria 100%? Oare cati nu s-au gandit sa verifice daca totusi este 100%?

Odata intrat in metrou nu a prins loc sa stea jos. Si chiar daca ar fi fost un loc sa stea jos nu s-ar fi asezat, pentru ca de obicei nu prinde loc sa stea jos, asa ca de ce ar fi diferit tocmai astazi. In jurul lui toti se uitau pe telefon, purtand conversatii secrete. A decis si el sa isi deschida telefonul acum, se pare ca este un moment oportun. Bateria era 99%. Ciudat. Daca nu ar fi stat 30 de secunde blocat atunci cand a descoperit ca laptopul avea doar 98% baterie poate ca ar fi avut timp sa isi incarca si telefonul pentru ziua ce va urma. Ciudat.

A iesit de la metrou si nu era bucuros ca era primul pe scarile rulante. Nu era nimeni in fata iar in spate erau pe la 200 de persoane. Cu carare pe mijloc, imbracati in negru, si camasa alba. Ar fi putut sa se grabeasca, insa era deja primul. De obicei nu e primul. A vazut pe cineva care se grabea si s-a bucurat, pentru ca ieri nu a fost primul si nici acum nu va fi. A fost pentru prima oara pe ziua de azi cand a zambit.

Odata ajuns la birou a vazut ca nu era nimeni in afara de seful lui. Era bine asa pentru ca isi dorea foarte mult sa fie vazut ajungand primul, in fiecare zi.


 

11 ore mai tarziu, s-a uitat in jur si a vazut ca era ultimul in afara de seful lui. Era bine asa pentru ca isi mai dorea si sa fie vazut plecand ultimul, in fiecare zi.

A intrat la metrou si era al treilea pe scarile rulante. Erau inca 2 in fata lui, cu parul negru, carare pe mijloc, camasa alba, pantaloni negri si geanta de laptop neagra.

Odata intrat in metrou nu a prins loc sa stea jos. Dar nu e nimic, bateria era la 100% pentru a incarcat inainte sa plece de la lucru. Statea pe telefon.

A iesit in strada si mergea spre casa. Era o mare de oameni imbracati in alb si in negru, toti mergand catre casa. Tokyo se pregatea incet incet sa adoarma.

La parterul blocului era un 7eleven. A intrat sa isi ia un sandvis. Era un singur tip de sandvis care ii placea, si de obicei la ora asta mai are vreo 3. Sau 4. Acum mai avea 4. A luat unul din ele si acum mai era 3. Dupa el a intrat un alt barbat, cu parul negru carare pe mijloc. Camasa alba. A vazut ca mai erau 3 sandvisuri si a luat unul. Acum mai erau 2.

Era primul la casa. De obicei nu era era primul, asa ca l-a lasat pe cel care a intrat dupa el sa plateasca primul. A platit, si acum era randul lui. A zambit a doua oara pe ziua de azi.

“Doriti sa vi-l incalzesc?”

Ieri nu l-a intrebat daca a dorit sa il incalzeasca. Azi l-a intrebat. A ramas 30 de secunde blocat. In timpul acela, casierul i-a luat sandvisul si l-a bagat la microunde 20 de secunde. I l-a dat. A pus mana pe sandvis si intr-adevar: era incalzit. Ce frumos a fost ca l-a intrebat daca isi doreste. Isi dorea dintotdeauna sa aibe sandvisul incalzit insa nu a avut niciodata curajul sa spuna.

A mai intrat un alt barbat in magazin, cu parul negru carare pe mijloc. Camasa alba. A vazut ca mai erau 2 sandvisuri si a luat unul. Acum mai era 1 sandvis.

“Doriti sa vi-l incalzesc?”

Era scapat de sub control. Ieri nu l-a intrebat daca dorea sa il incalzeasca, si a venit 3 ani, zi de zi la acelasi magazin, la aceeasi ora. Acum a intrebat 2 persoane la rand daca voia sa incalzeasca. Nu mai era special cu nimic. Ce urma? Sa intre cineva cu parul negru carare pe mijloc camasa alba , sa ia ultimul sandvis, si sa il intrebe si pe el daca dorea sa incalzeasca???

A ramas blocat 30 de secunde si a tipat. A cedat. Pe buna dreptate. Echilibrul se stricase. Era prea tarziu acum ca sa mai repare.

A iesit furios din magazin, si s-a dus in camera lui, s-a pus in pat, si-a pus laptopul si telefonul la incarcat. Si-a luat o alta camasa alba, curata, identica si a pus-o pe umeras. Pe celalalt umeras a pus o alta pereche de pantaloni negri, curati, identici. Si-a lasat geanta langa usa.

Era ora 11 PM precis. A zambit a treia oara pentru ca a ajuns la timp. Maine se va trezi la ora 5 AM.

 

Advertisements

Ultima categorie de romani in strainatate sunt romanii cu frica de romani. Nu e nici romanul traditional, nici romanul americanizat, si nici realizat. Este propria lui categorie.

Romanii cu frica de romani sunt romanii care au plecat din Romania din cauza ca nu le place absolut nimic despre Romania. Ei cred ca romanismul este in “sange” si ca orice ai face, romanul este sursa tuturor problemelor pe care le-au avut vreodata. Considera ca daca dai de un roman, oriunde ai fi, nimic bun nu are cum sa urmeze.

Romanul cu frica de romani tace din gura atunci cand aude vorbindu-se romaneste aproape de el. De exemplu este in magazin si aude (de obicei pe langa paine, ca la romani le place painea) romaneste, se uita pierdut semi-palid la fata la sotia lui si nu mai cumpara nicio paine. Eventual se prefac ca nu sunt romani, si vorbesc in cea mai proasta engleza pe care au vorbit-o vreodata, cu accent romanesc. Romanii cu frica de romani rareori vorbesc engleza cu accent bun, oricat de mult ar incerca. Apoi incearca sa se duca la alt raion, insa acolo da de acelasi roman. Iar cand se duce timid la casa, cu doar jumatate din ce voia sa cumpere, are in spate pe acelasi roman. Si in timp ce asteapta ca sa fie aprobat credit card transaction, transpira de emotie gandidu-se ca daca isi da seama celalalt roman ca el este roman. Daca va intra in vorba? Ce se va face atunci?

Romanul cu frica de romani se intereseaza prima oara daca la party-ul unde se duce mai vin si alti romani ca sa stie sa nu se duca. Prefera sa stea acasa plictisit si sa asculte muzica romaneasca in mare taina.

Romanul cu frica de romani nu vrea sa aibe de aface cu mici afaceri care apartin de romani. De exemplu nu isi va duce masina in service chiar daca omul este pe 1/4 roman  si care oricum a plecat in Iugoslavia sau de unde este acum 30 de ani. Cand are de ales, prefera sa plateasca mai mult numai ca sa fie sigur.

Romanul cu frica de romani  atunci cand se intalneste cu alti romani ii e frica sa vorbeasca despre el pentru ca ii e frica ca celalalt roman (mai ales daca e romanul realizat). Romanul realizat este canibal de romani cu frica de romani. Asa cum pisica simte cutremurul, sau frica, asa si romanul realizat simte cand un roman ii e frica de romani, si intotdeauna are pregatita o poveste pe care romanul cu frica de romani nu vrea sa o auda. De obicei o alege pe cea in care povesteste despre realizarile copilului la scoala pe care a recompensat-o cu o excursie in Japonia. Romanul realizat va sti unde sa se plaseze astfel inca romanul cu frica de romani sa nu poata scapa atat de usor.

Romanul cu frica de romani nu are sanse mari sa devina romanul realizat, si nici romanul traditional. Este cel mai aproape de romanul americanizat, dar nu exact. Este pur si simplu romanul sfios, fara o traditie infipta in el, care mananca ba un chow mein, ba bea o bere Pale Ale pentru ca asa s-a nimerit sa fie in 6-pack.Si nu ii place nici una din astea de fapt.  Pentru ca nu are o preferinta anume, in afara de preferinta de a NU mai avea nimic de aface cu ce inseamna lucruri romanesti. Insa vrea sa se integreze asa ca nu refuza nimic din ce nu este romanesc.

Este prins, blocat, intre a deveni roman traditional sau a deveni roman americanizat. Oscileaza continuu intre cele 2 categorii fara a lua o decizie. Pentru ca daca va lua o decizie ii e frica de ce vor gandi alti romani pe care ii evita, dar daca se intalnesc se gandeste ca ce vor spune.

Romanul cu frica de romani nu-i vine sa creada ca se vorbeste romaneste atunci cand se duce in concediu undeva departe de Romania. Cand viziteaza un obiectiv turistic important de obicei devine socat ca vede o doamna in varsta tinand nepoata de mana, de obicei o fetita cu codite. E atat de suparat ca a auzit romaneste incat nu mai face nicio poza, se uita pierdut la sotia lui, si pleaca mai departe. Si daca la urmatorul obiectiv turistic nu vede niciun roman, tot nu e multumit, din cauza ca la celalalt a vazut deja un roman care cum o fi ajuns acolo? Si nici acolo nu mai face nicio poza.

Dintre toate categoriile, romanul cu frica de romani este preferatul meu pentru ca este pe departe mult mai distractiv decat romanul traditional sau americanizat. De obicei imi place sa ii intreb unde locuiesc (le e frica ca vin peste ei) sau unde lucreaza (le e frica ca le iau serviciul). De obicei ezita sa dea un raspuns la inceput, pentru ca in subconstient se intreaba cat de periculos ar fi daca ar spune adevarul. Si se uita pierdut la sotia lor. Si apoi pleaca la alt raion, si nu mai cumpara paine.

De fapt, romanul americanizat si romanul traditional sunt frati. Unul incearca sa America, dar nu reuseste mereu, iar celalalt nici nu incearca sa America. Amandoi sunt prietenii mei.

Romanul traditional nu intelege nimic din ce se intampla in jurul lui, pentru ca nu se poate desprinde de Romania.

Romanul traditional creste porci si gaini la el in curte, si le taie la bustul gol cu tigarea in gura, desi e ilegal.

Romanul traditional se enerveaza atunci cand aude alti romani vorbind in engleza. Copiii lui vorbesc romaneste perfect, desi nu au vazut niciodata Romania.

Romanul traditional merge la New York, se uita la Empire State Building, sta 5 minute, il ia somnul, si zice ca hai mai repede la restaurantul romanesc sa manance 15 sarmale si o ciorba de burta in 4 ore, ca intra lautarii.

Romanul traditional pune rosii pe pamantul unde nu cresc rosii. Sau cresc doar un pic, le mananca asa, si zice ca bune, dar nu mai bune ca in Romania. Si la anul iar pune rosii.

Romanul traditional nu stie sa stea in sir indian. Ii place sa faca un pic de tiganie oriunde s-ar duce. Daca e coada la un bufet suedez ii place sa se bage in fatza (si romanul americanizat face la fel, si el se da de gol).

Romanul traditional vede o strada curata, maturata, si simte nevoia sa arunce un ambalaj mic pe jos.

Cand se duce la plaja in Mexic, sau Hawaii, are grija sa aibe slipi, pieptul cat mai paros, crucea la gat impletita in parul masculin, si apoi sa se arunce in apa si intotdeauna dupa ce iese din apa sa zica : “Ce faina-i apa bai” si apoi sa dea un pic pe brate si pe spate, dupa care sa se duca sa se aseze pe prosopul alb luat din camera.

Romanul traditional cand aude ca cineva e bolnav ii spune ca rezolva cu o tzuica fiarta cu piper. De regula a trait in cel putin 2 tari, iar in America a trait de cel putin 25 de ani, timp in care pronuntia in engleza a ramas la fel indiferent ca a fost in Texas sau Cleveland. Scoate imediat o poza cu copiii lui, realizati, care vobresc limba “la perfectie”, si au casa. El pretinde ca ramas in America doar pentru copiii lui care au nevoie de el, si ca abia asteapta sa se intoarca in Romania unde nu a mai trait de 35 de ani.

Poarte ie la biserica si isi aprinde o tigare dupa slujba privind cu nostalgie in zare catre tarisoara lui la care se va intoarce, curand, poate in cativa ani, cand copiii o sa poata sa se descurce si fara el.

Poate ca v-a placut ce am scris despre romanul realizat. Si mie imi plac romanii realizati, sunt prietenii mei, dar astazi ii lasam deoparte, pentru ca scriem despre romanii americanizati, sau romanii care au uitat limba romana, asa cum a uitat-o Raducioiu cand a ajuns pentru prima oara in Italia. Poate ati auzit de sindromul Raducioiu, de care multi fac misto.

Astazi vorbim despre romanul plecat in afara care incearca sa scape de stigmatul de roman prin a se da ceea ce nu este si nici nu are cum sa fie minim 2 generatii de acum incolo, adica altceva in afara de roman.

Romanul americanizat il recunosti dupa cum isi tzuguie buzule ca sa incearca sa rosteasca cat mai “corect” in engleza. Cu buzele tzuguiate incearca sa zica poante traduse mot-a-mot din romana in engleza pe care el le crede amuzante dar pe care nu le prinde nimeni, asa ca rade singur si zice la final “right?” si da ghionturi in ala de langa. Pacat ca nu stie sa traduca mot-a-mot “caterinca”.

Romanul americanizat isi pune palaria de cowboy cum ajunge in aeroport in Romania, si saluta in engleza, ca si cum n-ar fi purtat palaria de paie gaurita a lu tataie-su cand mergea cu baietii la peshte pe Dunare si scuipa semintze printre strungareatza din spatele buzelor pe care acum le tzine tzuguiate in America. Poarta Ralph Lauren si Hilfinger cu Ray Ben peste inceputul de chelie ca si cum nu se rugau de prietenul lor sa le aduca blugi gata tocitzi de la turci ca sa aibe cu ce sa iasa in oras cu mandrele satului care miroseau a pulover de lana tinut la naftalina.

Romanul americanizat cand aude muzica populara romaneasca schimba pe “Rihana” si “50 cent” ca si cum atunci cand venea ta-su beat acasa si scotea cureaua nu-l batea pe “Ionel, Ionelule, nu mai bea baiatule”.

Romanul americanizat stramba din nas cand n-are suficient loc la picioare in avion cand merge cu Delta ca si cum atunci cand lua rata fara aer conditionat de la autobaza la 5 dimineata sa ajunga la Bucuresti la Obor avea suficient loc sa incapa pe scaunul improvizat, cu sacosa de rafie in bratze cu caserola de cartofi prajiti pe o caldura de 45 de grade la umbra, intre soferul beat care fuma 2 pachete de tzigari pana sa intre in Urziceni si tanti Frusina care abia isi vopsise parul roshu ca o adevarata vulpoaica. Si nu orice tanti Frusina, ci o tanti Frusina d-aia care are mustatza si se da la tine in autobuz, scotzand rujul roshu din geanta in care mai are putina branza intr-o sacosa de Carefour legata la gura.

Romanul americanizat viziteaza parcurile impecabile si e semi-nemultumit c-a dat 10$ pe parcare si bombane cu buzule tzuguiate “Are you kidding me?”, ca si cum nu facea slalom printre sticlele de bere sparte si dozele de Bergenbier goale aruncate pe munte la cota 1600.

Romanul americanizat se uita la baseball si-si da cu parerea despre cum tzinea ala bata in mana, ca si cum toata viata lui numai baseball vedea pe TVR1 dupa ce termina Steaua de jucat in Champions League.

Romanul americanizat cand vede o salata de ceapa cu rosii zice ca aia e “vegeterian options”, ca si cum atunci cand traia in saracie si manca doar cartofi prajiti avea o gramada de “options”.

Romanul americanizat se uita urat la tine daca-i zici ca nu stii ce e aia “floss” si “mouth wash”, ca si cum el nu se stergea cu coceanul de porumb dupa ce avea mamaliga intre dinti cand era mic.

Romanul americanizat face degustari de vinuri la Winery si stramba din nas la buchet, ca si cum ta-su dupa ce termina sa-l bata cu cureaua ca a luat 4 in teza la romana nu tragea un shot de tzuica de prune, dupa care exclama “Se simte pruna!”.

Romanca americanizata nu-i convine cum i-au facut unghiile la salon si c-a intarziat progamarea 5 minute, ca si cum ma-sa nu-i taia unghiile pe balcon ca sa nu cada unghiile pe covorul din sufragerie.

Romanul americanizat se simte discriminat cand se uita cineva urat la el sau ii raspunde urat, ca si cum nu-i dadea 5000 lui tziganul foarte talentat la fotbal care-l astepta dupa coltz, rabdator, ca sa nu-i traga 2 dupa ceafa.

Romanul americanizat il deranjaza fumul de tigara la mai mult de 50 de feet de restaurant, ca si cum ta-su nu aprindea tigarea in sufragerie dupa ce golea 2 damigene de vin, singur, fara absolut niciun motiv de sarbatoare.

E un contrast pe care multi dintre ei l-au trait, si care lasa o amprenta atat de puternica in primii 20-30 de ani din viata, incat nu au cum sa pacaleasca pe nimeni: vor trece cel putin 2 generatii pana sa se poata face o tranzitie catre civilizatie.

Insa …

Am intalnit si oameni deosebiti, multi romani dar si de alte nationalitati, care vorbesc engleza ruseshte sau cum le vine natural, dar cu o mandrie extraordinara. Arhitecti, doctori aflati de 20-25-30 de ani in strainatate, veniti cand erau mici cu familia lor, lideri tehnici in domeniul lor, vizionari, care au steagul tarii lor la ei in birou si in casa, care stiu ce se intampla, care tin la cultura lor pe care o transmit mai departe, si care nu vor sa renunte la nicio urma care ar putea trada identitatea lor de origine. Isi fac datoria in America, si respecta valorile ei, si cel mai important: adauga la valorile ei si valorile lor culturale, si nu doar copiaza.

Aia pentru mine sunt americani, nu americanizati.

Vreau sa incep o serie de posturi despre romanii in strainatate.

Nu exista o nationalitate mai interesanta decat romanul. Romanul este destept si nu foarte destept in acelasi timp, sincer si fals, saritor si nepasator, generos si egoist. Exista mai multe categorii de romani, si mi se pare tare ca de fiecare data cand cunosc pe cineva nou, se incadreaza in una din categoriile pe care o sa le descriu. Mie imi plac toti romanii, cu bune si cu rele. Avem farmec, suntem amuzanti, si ingrijorator de asemanatori unii cu altii, oricat nu ne-ar placea sa recunoastem.

Pana acum avem asa:

  1. Romanul realizat
  2. Romanul americanizat, care a uitat limba romana la aeroport (un fel de Raducioiu american)
  3. Romanul traditional, cu dor de casa
  4. Romanul caruia ii e frica de romani

Romanul se schimba foarte greu. Nu se va muta dintr-o categorie in alta. Va intra in una din acele categorii din momentul in care a aterizat pe aeroportul din strainatate, si indiferent de ce i se va intampla in urmatorii 40 de ani, el nu se va schimba. Astazi vorbim despre romanul realizat. Il cunoasteti?

Romanul realizat este realizat dupa standardele de realizat/nerealizat din Romania: are o casa sau doua, o masina sau doua, si un copil sau doi. Este realizat. Este primul lucru pe care il afli despre el. Nu afli cum il cheama, sau de unde vine, sau prin ce parte sta. Dar vei afla ca este realizat. Daca este barbat si e mai in varsta, sigur are cioc. Nu orice cioc, ci cioc de realizat. Chiar si atunci cand nu vorbeste, ciocul sau preia rolul de a-ti spune: hei, sunt realizat. Daca este femeie, este mereu grabita, si nu are timp sa fie acolo unde este, din cauza ca se grabeste sa ajunga in alt loc unde nu are timp sa fie, ca sa ajunga acolo unde n-are timp sa aibe grija de ceea ce o face realizata.

Dar poate ca nu il vei intalni, si atunci ca sa fie sigur ca vei afla ca e realizat, isi va trimite pe unul din parinti la tine care iti va spune ca e realizat. Parintele iti va spune ca lui de fapt nu ii place in strainatate, si ca abia asteapta sa se intoarca la el la gospodarie. Dar … e a 7-a oara cand vine, si vine pentru ca copilul este realizat, sta la casa, si are masina si copil. Romanul realizat are oameni peste tot care se asigura ca se va afla ca este realizat. Romanul realizat umbla cu oameni realizati. Dar daca sunt romani, el prefera sa fie un pic mai putin realizati decat el. Micsorarea gradului de realizare in cadrul comunitatii este devastatoare, si poate cauza ruperi de prietenii. La fel cum o fata draguta are mereu o prietena care arata mai naspa, asa si romanul realizat umbla cu un roman mai putin realizat. Comparatiile se fac in metri patrati de la casa, in numarul de bai, in numarul de cilindri la masina, in realizarile nesemnificative ale copiilor. Orice detaliu este analizat atent. Romanul realizat vrea sa fie sigur ca e privit realizat. Daca nu ii pasa, atunci e in una din celelalte categorii.

Romanul realizat isi darama toti peretii din casa si renoveaza, apoi vrea sa discute despre asta. Isi pune mainile dupa ceafa, isi da scaunul pe spate, si apoi se preface ingrijorat ca nu va stii ce sa faca in aceasta situatie. Asteapta afirmarea conditiei de realizat. Atunci cand o va primi, va lasa scaunul la loc si va lua mainile de la ceafa. Uneori nu apuca sa spuna din prima ca si-a daramat peretii din casa, asa ca va astepta primul moment de tacere mai lung de 3 secunde, pe care le numara. Oamenii realizati cauta pauze in convorbiri asa cum cauti parcare libera in bucuresti la 9 dimineata.

Romanul realizat nu te intreaba si nu il intereseaza niciodata ce mai faci, insa tine legatura cu tine. Daca inca tine legatura, inseamna ca a aflat din alte surse ca aura de realizat nu ii este in pericol in detrimentul tau. Nu te va intreba niciodata nimic despre tine, decat daca face referire la ceva ce a facut el inainte. “Eu am facut X cand eram realizat. Tu parca n-ai facut, nu?” Iar daca te intalnesti foarte mult cu un roman realizat, de la un moment incolo vei observa ca povestile lui se repeta periodic. Niciodata aceiasi poveste 2 zile la rand insa, ca sa distribuie uniform realizarile de roman realizat. Si gandeste-te ca el face asta cu toata lumea. El tine minte per poveste per om per perioada de timp trecuta de la ultima revedere, per realizare. O memorie de elefant. Sau poate doar o memorie de realizat?

Motto femeii de stiinta: ” Malta. Am venit pentru simpozion, pentru cercetare.”

Mereu mi-a placut cercetarea, si stiam ca asta o sa fac inca de cand eram mica, si tunsa scurt si cu sapca pe cap cand toate celelalte fete avea codite, si purtau chilotei cu dantelute, si isi luau decoltee cand nu aveau de ce si ieseau cu baietii aia care fumau de la 12 ani.

Pe mine nu ma chemau, dar nici nu imi placea . Preferam sa stau sa rezolv exercitii la matematica. Daca profesoara ne dadea 5 exercitii de rezolvat, eu le faceam si intotdeauna duceam si cate un exercitiu rezolvat din gazeta cand se termina ora. Profesoara zicea doar foarte bine, isi punea catalogul la subrat si ochelarii la ochi si pleca. Iar eu ramaneam cu caietul de probleme trecut de jumatate dupa doar 3 saptamani, si o priveam cum se indrepta catre usa.

Ramaneam ultima in clasa, imi puneam sapca pe cap, peste parul tuns scurt, negru, lasand sa se vada doar cerceii care nu ai fi zis ca sunt cercei. Cercei fara urma de feminitate, ar fi zis altii. Probabil cercei pusi de la nastere, pentru ca ar fi vrut ca eu sa fiu mai feminina. Dar mie nu imi placea asta.

Singura mea bucurie de a fi femeie era sa port o fusta neagra, era destul de racoros mai ales vara. Luam niste cizme negre, fara model, o bluza zebrata peste sutienul in care puteai sa bati asa cum bati in lemn, si imi puneam cerceii si sapca, si plecam la drum acolo unde stiam ca e ceva interesant.

Cercetare, mereu am vrut sa fac asta. Ma trimiteau in delegatii din partea facultatii in tot felul de orase. Plecam singura, dar imi placea asa. Umblam pe ruinele cetatilor, avand in minte cercetarea si simpozionul care urma sa aibe loc abia seara. Nu eram atenta la ce zicea ghidul.

Un vant puternic a venit peste turnul cetatii abandonate, acolo unde ne aflam, si cerceii s-au miscat putin, iar sapca mi-a cazut din cap, fugind necontrolata pe langa tunuri, pe langa usile de la incaperile unde candva stateau cavalerii ioaniti. Si atunci s-a intamplat …

Mie imi placeau barbatii cu care aveam ce sa vorbesc. Un cercetator. Un savant cu barba si cioc, si cu ochelari, imbracat in halat alb, rarait, care sa isi dea ochelarii jos de la ochi de fiecare data cand avea sa spuna o vorba citita dintr-o carte. Pentru ca inainte de a fi cercetator, trebuie sa stii tot ce au zis ceilalti cercetatori. Si asta voiam sa aud si in seara asta, la simpozion.

Dar nu era un cercetator … Si totusi imi placea

Dar nu era o bunaciune … Si totusi imi placea

Mie imi placeau femeile care sa vorbeasca cat mai putin. Dahr sa spuna ceva conchret. Ma satuhrasem de femeile cu care sa ma culc , asa de ocazie, si a doua zi sa nu mai vohrbim. Voiam si altceva. Dar sa fie o bunaciune ! Dar o bunaciune cu parul scurt, sau nu stiu … altceva …

Un vant puternic batuse pe ziduhrile cetatilor. Ce cladiri putehrnice ! Vantul flutuhra prin maieul meu cu McDonald’s , zbarlind parul de pe piept si conthractand putin muschii mei claditi de la picioare dupa tatea ohre de stat si phregatit hambuhrgeri si McPuishoare. Si atunci s-a intamplat ..

Bucatahr la McDonald’s … nu ehra asa de hrau, eu am vhrut sa fac asta. Salariul in Gehrmania era destul de bun. Castigam destul de bine, si puteam sa fac tuhre si prin alte restaurante. As fi putut conduce echipe inthregi de bucatahri, sa ii invat cum e mai bine sa facem threaba, sa dezvoltam o afacehre. Ma mai thrimiteau sa fiu bucatahr sef si in alte ohrase. Plecam singuhr, dar imi placea asa. Umblam pe ruinele cetatilor, avand in minte daca nu cumva eu oi avea salariul mai mic decat ceilalti angajati … eu care am muncit atat de mult pana ce mirosul de hambuhrgehri ehra imphregnat in piele .. Nu ehram atent la ce zicea ghidul.

Singura mea bucurie de a fi bucatahr ehra ca faceam muschi fhrate. Arnold. Ma imbracam mereu la maieu indiferent unde ma duceam , pantaloni scuhrti mulati pe fundulet. Aveam 1 60 dar ehram o forta a naturii. Imi puneam ochelarii de soare peste pahr, si zambeam la toate gagicile. Era foarte racoros maieul , mai ales vara. Imi puneam maieul de Ahrnold pe mine si plecam incothro stiam ca e hrost de o gagica.

Motto bucatarului de la McDonald’s: “Malta. Sunt in concediu. La McDonald’s in Gehrmania ai salahriu mai mahre, si iti pehrmiti. Acuma depinde de salahriu. Cand eham in Ahrad nu aveam salahriu asa mahre. Ohricum, altii au salahriu mai mahre decat mine…”

Ramaneam ultima in clasa, imi puneam sapca pe cap, peste parul tuns scurt, negru, lasand sa se vada doar cerceii care nu ai fi zis ca sunt cercei. Cercei fara urma de feminitate, ar fi zis altii. Probabil cercei pusi de la nastere, pentru ca ar fi vrut ca eu sa fiu mai feminina. Dar mie nu imi placea asta.

Gata, ultimul post despre calculatoare.

Hai sa ne prefacem macar ca avem si alta viata persoanala in afara de scoala.

Ideea e ca daca ai ajuns pana aici, e de bine. Undeva pe la sfarsitul semestrul II din anul 3 , esti pus in fata unei decizii nu foarte usoara. Daca esti genul de om care nu stie daca sa-si ia si pulover si tricou si le ia pe amandoua pe el, atunci iti va fi si mai greu. Probabil ca inca din primele zile tu te gandesti ca daca iei 10 la licenta o sa vina Mark Zuckerberg la tine , o sa te ia in brate, si o sa zica : “Nu-mi vine sa cred, esti cel mai bun lucru care mi se putea intampla, te fac director din prima si o sa ai pagina persoanala pe care lumea o sa poata sa dea like, timp in care tu stai la birou si scrii cod in timp ce faci sex cu 10 iepurasi Playboy ( nu neaparat in ordinea asta )”.

Primul lucru pe care trebuie sa-l stii in aceasta facultate este ca nimanui nu ii pasa ca tu vei lua 10 sau 6 la licenta. Nici macar firmelor mari carora le pasa de ce stii, dar poate eventual unor facultati mari de prin strainatate unde ai vrea sa faci cercetare sau mastere si atuncea ai face bine sa ai medie mare + sa fi salvat cel putin 3 femei din flacari fiind intr-o organizatie studenteasca + 7 articole publicate in reviste de renume international si alea.

A, daca nu ai macar 70% din toate astea atunci ai doua variante :

1. Ori te kci pe tine si inca speri ca cineva iti va descoperi talentul neslefuit, si atunci alegi cea mai grea specializare posibila, fie ca iti place sau nu, fie ca ai tangente cu materiile de acolo sau nu. Singura justificare pe care ai putea sa o ai , si pe care o vei auzi si de pe la alti colegi de-ai tai imbracati si cu tricou, si cu camasa simultan, este ca “da mai, dar gandeste-te si tu, ca compilatoarele e super de viitor. Si cand scrii cod, faza e ca … si dupa aia ies pe salariu mare”

In cazul asta, cea mai buna alegere este C3 sau C4.

C4:

Sisteme de prelucrare grafica cu Florica Moldoveanu ( iarasi grafica ), IA ( dialog – Eu: “auzi, aici e labul de IA? ( Inteligenta artificiala ) .” El/Ea: Nu, aici e labul de AI ( Artificiall Intelligence ).”

BA ESTI NEBUN ??? :))

AII ( ceva cu intreprinderi ) la care au picat cativa, IOC ( Interfete om calculator ) care imi pare rau ca nu am putut alege ( cu Trausan Matu ) chestii interesante, nu stiu sa zic exact. Baietii faceau ceva cu XML, cu cross domain requests, chestii de web care sunt bine de stiut.

Are cele mai mult teme, si sper ca nu o alegi pentru ca vrei sa faci ceva greu, dar totusi nu-ti place C3. E cea mai mare sinucidere de care ai fi capabil.

C3:

Baze de date II = Baze de date I + 1 :))

Sisteme de programare pentru retele de calculatoare cu dl Cristea ( nasul, the godfather, seful lor ). La fel ca la APD, doar ca niste notiuni mult mai interesante si mai multe ( record de pagini invatate pe dedesubt. Vine cam 700 de pagini de pdf , si poate sa dea cam orice . Se zicea ceva de niste subiecte, dar le-a schimbat la seria a 2-a unde s-au luat note mai mici. Cei care am dat primii am avut mare bulan ). Teme cu RPC , Corba ( incipientul la restul serviciilor de comunicatie folosite in tehnologiile zilei de azi ), MPI ( nu am facut-o ) si ceva securitate in Java ( e bine de stiut ce-i ala Java sandbox ).  Recomand ca si optional daca totusi vrei sa afli ceva ingineresc. Daca nu vrei ingineresc, dar vrei ceva cool alege IOC.

Compilatoare, cu ale sale 4 teme de 1.25 fieare, si cu bonusuri. Ba mancati-as, stii ce e aia tema kilometrica de stai 8 zile pe ea ? ( cat am stat eu la prima ). Stii ce e aia laboratoare cu 35 de insi in ea , cu 4 la un calculator ? Examenul final e accesibil. Bogdan Nitulescu e intelegator si puncteaza daca vede ca esti pe idee, si nu e foarte strict. Are si o tema de recuperare, dar daca ai facut temele perfect si ai luat si bonusuri maxime la 2 din ele, ai luat 10 fara sa mai dai examen. Au fost destui care si-au facut toate temele, si cinste lor pentru ca va rog sa ma credeti, e un efort imens ! Teme muncitoresti, destul de grele, si in plus asistentii nu prea raspund pe forum, raspund in 2 timpi, si iti dau si notele cu 2 zile inainte de examen punctand dampulea pe testele private, nedand explicatii prietenoase. Noroc cu Bogdan Nitulescu ca are mai multa eleganta decat ei. Overall merita, dar cere un cost foarte mare. In cazul meu nu a meritat, dar e o doar o parere. Practic treci prin toate fazele de compilare: mai intai treci prin text cum treceai la LFA, faci un arbore , il parcurgi, generezi codu, si faci optimiazri pe el. Din toata asta e interesant partea de optimizari, si cum e impartit codul in diversi algoritmi. Cum poti elimina codul care nu are rost afli aici . Dar multi am muls o vaca grasa pentru un pahar de lapte, si multi nici p-ala nu l-au baut. Asa ca daca tot faci materia asta, macar fa-o ca lumea. Poate ii vei gasi beneficii practice mai multe decat am gasit eu.

2. Esti resemnat, si vrei sa termini facultatea cat mai repede ca sa poti sa iti faci si tu o educatie, sa te angajezi ( recomand asta ) , sa faci niste cursuri ( recomand sa iei certificari Microsoft sau Java Sun sau orice altceva in afara de CCNA-uri facute la poli ) sau pur si simplu sa te bucuri de ultimul an de studentie asa cum se cuvine.

In cazul asta, cea mai buna alegere este C1, C2 sau C5.

Vei fi ceva mai relaxat decat restul, vei intra pe net simultan cu restul de 240 de colegi ai tai, dar nu te vei grabi sa bifezi repede optiunea, sa dai save pe studenti.pub.ro, si sa pui serverul jos de disperat ce esti. O sa stai relaxat, o sa bifezi, si gata ! Facultatea s-a terminat. Pana atunci …

C1 – recomand:

Proiectarea retelelor cu Rughinis, care a parut a fi putin mai usurica decat Retele Locale cu Rughinis, macar ca dupa 4 saptamani iti da o lucrare din primele cursuri unde daca iei un anumit punctaj , poti alege sa-ti treaca 5, si sa nu mai dai niciodata pe la laboratoare. Deci poti scapa de o materie din prima luna si jumatate.

Sisteme multiprocesor cu Francisc Iacob te baga in lumea MPI, OpenMP si pthreads pe la laboratoare, o teorie accesibila pentru examenul final la curs unde e greu sa pici daca iti dai un minin de interes, Arhitecturi si prelucrari paralele cu cel mai tare om de pe planeta, N Tapus, pe care eu mi-am schimbat-o cu mari eforturi impotriva la Inteligenta Artificiala, care n-avea ce cauta la C3. La laborator trebuie sa faci un proiect in vreo 8 saptamani pornind de la un proiect de-i gasesti codul de pe net, adaugi niste paralelizari cu MPI, OpenMP si pthreads, dupa care faci un powerpoint, la final se stie stilul domnului Tapus care mereu ne-a iubit si ne-a inteles, si gata !

C2 – recomand daca lucrezi full sau daca vrei sa-ti cresti media ca sa-ti iasa mai mult la licenta dupa aia ( in general formula nescrisa e media din ani + 1 punct ) :

Sisteme incorporate cu Dan Tudose. Cam de kkt, v-am mai zis despre Dan Tudose. Il gasiti pe semestrul 2 in anul 3 . Daca esti pasionat si ai chef de cheluita lui Dan care sa te subjuge, alege materia. Daca nu, vezi poate reusesti sa faci un miracol cu domnul decan sau cineva care sa iti asculte ofurile, si poate o schimbi. Sisteme cu microprocesoare cu Popcorn, gen CN1, CN2, Procesarea semnalelor care nu s-a mai facut anul asta cu proful super smecher cu Audi A6 de la PL, dar si aceasta materie este mai abordabila decat altele.

C5 – recomand:

Nu stiu ce s-a facut pe semestrul 1, dar tot ce stiu e ca pe semestrul 2 are cele mai vanate materii pentru optionale : Programare Web si eCommerce. Vei lucra in echipe pe semestrul 1, si vei avea ocazia sa faci si Evaluarea performantelor cu dl Irimescu, care e cel mai tare om. Duci 3 referate si poti sa nu mai dai examen. Si nu te duci niciodata la curs sau ceva. A fost cea mai buna alegere a mea ca si optional din aceasta facultate, pe departe.

Ce au toti in comun este Bazele Managementului/Managementul proiectelor. Nu stii ce sa alegi ? Alege-o p-aia cu proiecte, ca majoritatea asta o sa faca. O sa trebuiasca oricum sa faci un proiect care are 5 etape, si de care poate faci rost din ani mai mari. Laboratorul il faci cu unul mai gay asa, cu parul lins si cu un costum verde ca greieru, si cursul cu : HOPA nevasta lu Sever Serban. O femeie calma, dar la fel de fixista. Gen, a chemat 240 de insi sa treaca nota personal si le calcula pe loc. 240 de insi. Inmultiti cu 4 minute in medie la fiecare in care e inclus si delay-ul, intarzierea, mutatul in 3 sali diferite ca o dadea lumea afara ( nu le avea rezervate ). Vine 20 de ore sau cat ?E, p-acolo !

Daca esti totusi o valoare, atunci fa ce alegere vrei, de la cea mai grea la cea mai usoara. Oricum nu vei gresi. Daca gasesti sa faci o licenta ca lumea prin strainatate, go for it. Specializarea nu te va face placut in fata profesorului , cum nici o Dacie Logan nu te va face placut in fata Biancai Dragusanu.

Va doresc sa faceti alegerea cea mai potrivita pentru voi !