Un asistent indragostit

June 29, 2008

Nota de inceput : La cererea mai multor persoane am ales sa continui ce incepusem sa scriu mai demult si nu am stiut cum s-o termin . E pentru voi 🙂

Ma trezeam uneori destul de pesimist fara vreun motiv anume. Probabil pentru ca statusem prea departe de calculator si imi facusem suficient timp pentru ca sa ma autoanalizez. Nu m-am gandit pana acum la mine, de ce as face-o de acum incolo, desi simt nevoia asta … Cred ca se intampla ceva cu mine. Ma ridicam din pat si in loc sa trec direct la treaba, aveam momente in care stateam in fund in pat cu picioarele goale pe podeaua prafuita si ma uitam in gol. Aveam niste pijamale pe care le vezi numai la oamenii in varsta din spital. Cred ca sunt un om bolnav. Imi lipsesc prea multe ca sa aibe rost sa ma ridic din pat. Un pesimist convins nu prea gaseste motive nici pentru asta . Iarasi depresii aiurea … prostii de-ale mele. Simteam o slabiciune in picioare, si imi propteam mainile de pat ca sa prind stabilitate, desi pana si un copil de 1 an poate sa stea in fund. Ma simteam slab … ce bine ar fi fost sa fiu si eu un barbat dur … genul de barbat dur … pe care sa il placa fetele. Atat de inteligent si degeaba … Rusinat de ideile astea, intru iarasi in pesimism … Nu ma simt in stare de nimic. Ma duc si ma uit in oglinda . In drumul spre oglinda ma izbeste un optimism incurabil, ma simteam mai stapan pe mine, fara vreun motiv anume. Mi-am vazut reflexia si am intrat iarasi in depresie … Nu aveam nimic iesit din comun, nici mie nu imi place de mine. Am avut tendinta sa fac ceva in legatura cu asta, dar am renuntat pentru ca oricum nu avea rost … Totul este in zadar. Dar pe parcursul zilei stiam ca aveam sa descopar suficient de multe lucruri incat sa nu ma mai intereseze asta .

Am ajuns la prima ora unde eram asistent . Nu aveam vreo simpatie anume pentru ceea ce faceam ,doar mult timp liber pe care sa mi-l ocup ca sa imi iasa din cap anumite lucruri legate de mine. Eram ultimul lucru la care voiam sa ma gandesc. Nu eram multumit nici de asta pentru ca explicam lucruri pe care le stiam deja , si asta ma intrista si mai rau pentru ca aveam impresia ca 2 ore practic traiam degeaba. Ca si cum nu ar fi fost destule restul de 22 … E frustrant . Cand sa ma dezmortesc din ideile astea m-am trezit ca trecusera deja 20 de minute din laborator si explicasem deja tot ce era de explicat. Eram atat de inteligent incat puteam sa fac mai multe chestii deodata, dar oricum nu ma aprecia nimeni pentru asta. Toate fetele din lume sunt niste idioate pentru ca nu isi dau seama ca de fapt inteligenta conteaza . Asta ne face oameni!

Am lasat ideile astea la care oricum ma gandeam in singuratatea mea … ca sa vad ce faceau studentii. Aveam de mult ceva pe suflet .

O studenta de anul 1 , blonda , inalta cu ochi albastri. Parea atat de pasionata de ce facea . Nota tot ce ziceam si se aseza mereu la acelasi calculator, in acelasi loc. Iar eu, in toata genialitatea mea , ma pierdeam atunci cand o vedeam cum e atenta la tot ce ziceam . Eram eu mai ametit de fel , dar ea ma facea sa ma pierd complet . Ce penibil sunt. Dar mai era ceva …

Un coleg de-al ei . Un depravat . Nu avea ce cauta in aceasta facultate cu siguranta . Blonda mereu ma asculta , ea are atenta la mine. In cele doua ore eu eram centrul ei de atentie . Dar Liviu mereu avea ceva de comentat si ii distragea atentia . De la mine . As fi putut sa-mi exercit autoritatea de asistent in orice moment , dar am crezut ca genialitatea mea indubitabila va impune un respect sobru pentru toata lumea , chiar si pentru cei ce nu ma intelegeau complet, cum ar fi Liviu . Liviu era atent la blonda . Il mai urmaream si pe el cand luam ochii de la blonda de la poli , si niciodata nu era atent. Un depravat . Care vrea sa strice ce era mai frumos . Aveam de gand sa ii zic ceva …

Cand eram mic nu eram prea sociabil . Cand baietii se strangeau pe mine nu ma chemau niciodata . Sau ma mai chemau dar nu ma simteam eu bine printre ei . Oricum nu aveam ce sa discut cu ei . Din pacate ( sau din fericire ? ) mereu am fost mai destept decat ar fi trebuit sa fiu la varsta mea . Si am ajuns aici , un asistent … in fata unor studenti pentru care ar fi trebuit, probabil, sa fiu mai mult decat un asistent. Doar ca nu stiam exact cum . In toata genialitatea mea cautam raspunsul dar ma izbeam acum , la varsta mea, de aceeasi timiditate de care ma izbeam si atunci cand eram un copil . Chiar roseam la fel . Am ramas oare un copil care roseste ?

“Nu va suparati , am si eu o nelamurire la aceasta aplicatie ! ” Ah … cine a zis asta ? Eram mai ametit de fel . Am ridicat capul din intrebarile mele si din visarea mea in care ma aflam mereu si nu mai ieseam . Sunetele pe care le-am auzit se sfarsisera … nu mai auzeam nici ecoul nici rezonanta lor in sala aproape goala . Trebuia sa imi dau seama cine a zis asta, fara sa intreb . Daca as fi intrebat cine a zis, as fi parut un ametit . Iar o personalitate geniala ca a mea nu putea sa se dea de gol si sa dea gres intr-un mod atat de penibil . Am cautat cu privirea prin sala . Blonda avea capul intors spre mine . Avea o nelamurire. Dintr-o data am simtit cum imi fuge pamantul de sub picioare si m-am sprijinit de catedra din spatele careia ar fi trebuit, teoretic, sa exercit o autoritate . Am ramas sprijinit si am inceput sa rosesc ca un copil mic . Am inchis ochii pentru cateva momente, exact cat imi trebuia sa-mi revin . Apoi am ridicat ochii incet … in spatele ochelarilor, si am privit-o cu un aer de superioritate , desi nu prea, si am pus-o sa imi zica ce anume nu a inteles.

“Veniti langa mine sa va arat”. Prin urmare, nelamurirea era atat de mare, incat avea nevoie de prezenta mea personala pentru a deslusi aceste taine din micutul ei capsor blond. Voia sa imi arate . Ce voia ea sa-mi arate? Nimeni nu stie. Doar eu eram cel care putea sa afle . Am inceput sa zambesc timid . Dupa ce s-a sfarsit mica bucurie a mea , caci eram si eu cineva in laboratorul asta , Liviu a comentat ceva . I-am aruncat o privire urata care ar fi putut sa anestezieze si un elefant furios . Nu insa si pe Liviu care era de o nesimtire mai mare decat genialitatea mea indiscutabila .

“Veniti ? ” Ce rost avea deci sa ma supar tocmai acum ? Cand ea, blonda mea, eleva mea , pentru ca in fond si la urma urmei asta era, ma chema acolo langa ea. Sa-mi arate ceva. Ce numai eu puteam sa vad . Avea ceva doar pentru mine . Eu … un biet asistent … indragostit … care ma trezeam uneori dimineata si ma intrebam pentru ce traiesc … pentru asta traiam . Am gasit raspunsul . Era acolo , ea ma chema sa imi arate … Si m-am dus …

Va urma …

Advertisements

3 Responses to “Un asistent indragostit”

  1. Dan Ravan Says:

    omul narcisist strica in totalitate viata pe acest pamant , incearca iubitel sa fii si tu un pic mai cu picioarele pe pamant , s-ar putea sa cazi de sus

  2. mich0u Says:

    =))
    şi totuşi.. care e partea de la început? 😀

  3. Diana Says:

    Iar ne lasi in suspans, abia astept sa vad continuarea :), totusi, care e prima parte?


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: