Meeting her parents – partea 1

April 25, 2008

iarasi am luat o pauza imensa de la scris. Ideea e ca trebuie sa pastrezi totusi un ritm constant daca vrei sa te tii de blogging …

In jurnal voi scrie astazi despre o experienta temuta de toti baietii. Cine spune ca nu se teme e un mare mincinos. De la o varsta incolo orice relatie e ca o zi de vara. E soare , e frumos, si cand ti-e lumea mai draga vine norul ala imens la orizont. Care se face din ce in ce mai mare. Ploua sigur. Te vei intalni cu parintii ei sigur. Niciodata nu vei stii din timp ca se va intampla asta. Vei afla cu maxim cateva zile inainte, ceea ce nu e niciodata suficient. Ajungi sa constati tot felul de chestii despre tine … ca si cum te-ai cunoaste in sfarsit pe tine insuti pe ultima suta de metri . Gen … nu stiu ce sa fac cand o vad pe maica-sa, nu stiu ce sa zic, nu stiu ce sa-i iau, nu stiu cum sa-l salut pe taica-su, nu stiu cum sa ma imbrac: prea elegant pare prea de cliseu, prea comod m-ar face sa par neserios, prea subtire la fel , prea gros arata ca sunt indecis, nu stiu daca sa-mi permit sa fac glume, nu stiu ce sa spun despre mine. Bineinteles ca vei vrea sa impresionezi, pentru ca tii la ea “cat de cat”. Iar o teorema spune ca orice fata careia ii impresionezi parintii o sa fie si ea impresionata, ba chiar ai sanse sa nu te mai sacaie la cap cateva saptamani dupa ce se consuma evenimentul.

Probabil ca va spune ca nu o intereseaza chiar asa mult, dar cand urmeaza un zambet stramb dupa ce spune asta nu mai ai nevoie de alte lamuriri. E clar ca minte. Acuma te gandesti … ma , ce se poate intampla chiar asa de rau ? N-o sa fie mare lucru, oamenii probabil ca nu vor interveni, probabil ca n-o sa ma intrebe mare lucru si o sa ma accepte asa cum sunt. Eventual o sa-i zica ei vreo 2 vorbe care o sa mi le zica apoi mie, si data viitoare o sa fie ceva mai bine, pentru ca in final lucrurile sa-si intre in normal…

Dar daca nu se intampla asta?

Ei bine, se intampla acum cativa ani. Eram mic, mult prea mic ca sa am tupeu pentru o infruntare cu parinti curiosi. Credeam ca n-o sa fie mare lucru. De fapt, credeam ca nici n-o sa dau ochii cu parinti pana nu f aproape de casatorie. Dar am gresit. Cu o ocazie oarecare, m-am trezit ca trebuie sa ma duc la ea acasa, “sa te vada” un pic. Si asta nu inseamna ca sa vada o poza cu mine. Nu aveam nimic pregatit, in afara de o scuza jalnica gen … maine nu se poate? Zambetul stramb a spus tot. Mi-am luat haine deschise la culoare, ca sa par cat mai luminos si shiny, mi-am aranjat fiecare fir din freza, mi-am luat pozitia de drept, putin arogant dar nu f mult, asta doar ca sa par hotarat si sigur pe mine, si am iesit cu ea pe usa , de mana . Normal ca trebuie sa cumpar flori … du-te si cumpara flori in cealalata parte a orasului , pentru ca din intamplare in partea in care stai nu exista flori de niciun fel . Ajungi la flori, si ca sa-i arati ca esti sigur pe tine, ii zici tu de care flori vrei sa iei . Al doilea zambet stramb. Dupa ce iei florile care trebuie, te intorci din drum. A aparut si o pisica neagra in peisaj . care dupa ce-a trecut o data, s-a speriat, si a trecut si a doua oara prin fata. Exact atunci mi-a venit ca din impuls sa ma uit pe cer . Cel mai mare nor negru din istoria omenirii. Cand sa cobor privirea, vijelie in aceeasi secunda. Temperatura scade brusc cu vreo 10 grade. Eu in tricou, din intamplare. Hainele abia spalate, niciun fir de praf pe mine, parul impecabil. Din intamplare aveam umbrela. Din intamplare, ea n-avea umbrela. In 30 de secunde incepe cea mai mare ploaie pe care ai vazut tot anul, dupa o vara in care n-a plouat niciodata. Ca sa fiu baiat fin, impart umbrela mea cu ea . Eu plouat pe jumatate, ea plouata pe jumatate. Dar cel putin putem forma un intreg impecabil … din doua jumatati, una de fiecare. Ajung la bloc si urc scarile. Sunt incredibil de ud pe o jumatate. Florile le-am pastrat totusi impecabile . Ploaia a fost atat de puternica, incat atunci cand am inchis umbrela, florile s-au si udat … Le-am pazit tot drumul si acum s-au udat … Macar o sa fie mai rezistente ; florile au nevoie de apa , pana si eu stiu asta 🙂

Nu sta la etaj f sus… dar numarul de etaje sunt suficiente ca sa imi dau seama ca imi tremura picioarele la fiecare treapta. se deschide usa. vad o ceata imensa, nu mai stiu cum ma cheama. orice-ar zice, si ea are aceleasi emotii din moment ce n-a mai deschis gura de multa vreme. Nici ea nu mai e de partea mea . Sunt la sute de kilometri de casa , sunt singur, sunt minor, si mai sunt si ud pe deasupra. Usa se deschida , si nu vad pe nimeni. Daca as fi vazut pe cineva, mi-as fi fixat privirea pe o persoana , si as fi castigat un pic de stabilitate. Nu am vazut insa pe nimeni, holul era incredibil de lung. Viteza privirii nu s-a putut fixa pe nimic, si a parcurs o distanta suficient de lunga in suficient de mult timp cat sa se creeze un blanc imens in capsorul meu . Nu este insa o problema … in starea aceea aveam nevoie de fix o secunda ca sa imi revin. In mai putin de o secunda insa, cand am fost cel mai putin pregatit din cat de putin pregatit puteam sa fiu, apare in fata mea mami. Sa nu va inchipuiti ca mami va asteapta cu zambetul pe buze, nu scrie nicaieri asta. Mami m-a strapuns cu o privire violenta, iar sensibilul de mine s-a simtit dintr-o data un copilas mic si infrigurat … hainele ude stranse pe mine si curentul facut de usa mi-au dat si mai multi fiori.

Ma intrebam daca e chiar adevarat ce se intampla. Eram eu , cu un buchet de flori jumatate ud in mana jumatate uda , jumatate ud tot , stand in profil , pe partea evident jumatate ne-uda, cu fata ei jumatate uda langa mine, jumatate pierduti intr-o jumatate de metru patrat cu o umbrela jumatate rupta de vantul nici pe jumatate de bland pe cat sa-mi fi permis macar cu o jumatate mai mult curaj de care aveam nevoie …

Ii intind florile , primesc un raspuns oricum mai bland decat ma asteptam … ciudat, probabil ca nici macar n-a fost bland raspunsul, dar in acele circumstante probabil ca si un avant de explozie mi s-ar fi parut nimic mai mult decat o adiere placuta urmata de un val de aer caldutz. Si toate astea pentru ca o iubeam. 🙂

( va urma )

Advertisements

3 Responses to “Meeting her parents – partea 1”

  1. mich0u Says:

    eşti fan „jumătate-de-om-călare-pe-jumătate-de-iepure-şchiop”? 😛

  2. lavy Says:

    In part 2 apare reactia tatalui?:)

  3. J. Says:

    ai luat-o razna :)) pentru ca “o iubeai” ? MA!


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: