“in afara”

toata lumea vrea : “in afara”. eu vreau “in afara”, tu vrei “in afara”, toata lumea vrea : “in afara” . nu in strainatate, dincolo de granitele tarii, nu in vreo tara anume, sau vreun continent, ci “in afara”. Aproape toata lumea se chinuie sa plece “in afara”. Orice-ar fi , trebuie sa plecam . Oriunde, dar nu aici la noi . Ce-o fi asa frumos “in afara” ? pentru ca “in afara” esti unul venit d”in afara” . si cei de d”in afara” sunt mai rasisti decat noi fata de ei . E viata tare grea . Dar toti au sensatia ca odata ajunsi “in afara” sunt salvati . Suntem intr-un ocean cu furtuni pe orice centimetru patrat, iar noi ne aflam intr-o barcuta din hartie . Trebuie sa ajungem pe tarm. Trebuie sa ajungem : “in afara” . Odata ajunsi “in afara”, nu va mai fi furtuna, ci doar pamant stabil si infloritor . Niciodata n-am inteles de ce vrea toata lumea “in afara” . De-abia acum am inceput si eu sa inteleg… dupa fazele comice prin care am trecut in ultima luna . La noi in tara nu prea sunt tinerii respectati … au ramas batranii la putere, cu nostalgiile lor comuniste cu tot . Eu zic sa-i jignim 🙂 . Maybe they’ll go away. Majoritatea tinerilor tac, si repeta obsesiv in mintea lor ca trebuie sa plece “in afara”. sa munceasca si sa plece, si sa nu se mai intoarca. am inceput si eu sa inteleg de ce e lumea asa scarbita de tara asta, pentru ca nu prea ni se ofera multe sanse …

Insa plecatul “in afara” nu e chiar atat de simplu. Daca nu stii sa te legi la sireturi sau sa faci cartofi prajiti, sansele sa te descurci “in afara” sunt minime. Cu toate astea, unii nici nu ajung in liceu, nici nu stiu sa se lege in sireturi, insa stiu una si buna : Frate , abia astept sa plec : “in afara”. 🙂 Nu vi s-a intamplat si voua sa auziti d-astea?

In alta ordine de idei , ultima stire legata de mine este ca am ales libertatea. nu am ales academia. nu vreau sa ma bag intr-o nunta unde nu sunt invitat , si sa am pretentia sa joc in mijlocul ei 🙂 . vreau sa ma bag in grupul de oameni destepti care vor ( sau nu vor ) sa plece “in afara” . Munca sa fie … si multe idei libere de orice constrangeri militare. Azi am fost sunat sa fiu intrebat daca raman sau nu la academie. M-am gandit ca i-au apucat sentimentalismele si vor sa vada cand vine singurul lor “olimpic” sa se inscrie. de fapt voiau sa vin mai repede ca eram ultimul , si voia si omul care se ocupa de inscrieri sa intre in concediu pentru ca avea probleme familiale. Stiam ca nu eram ultimul, pentru ca mai cunosteam si alti indecisi. Sau probabil indecisii s-au decis intre timp. Dau un telefon unui indecis acum decis, si aflu ca era in continuare indecis, si ca maine trebuia sa se prezinte la ora 9 dimineata sa dea un raspuns . desi termenul era pana duminica. insa omul de acolo se grabea. cu alte cuvinte : “Hai mai repede ca am treaba. Vrei – nu vrei – tot aia mi-e . Omule, vine concediul 🙂 capsich ? ” Probabil o fi zis colegului indecis ca si el tot ultimul ramas este . Ma ce ne-am pacalit . Maine am sa ma duc si o sa-mi sterg urmele . Incepe o alta viata in care o sa fiu liber …

Doamne, in ce era sa ma bag … si cand ma gandesc ca daca ma acceptau din start ca olimpic, nici nu m-as mai fi dus la poli . as fi mizat totul pe o facultate despre care nu stiam nimic cu adevarat. Teoretic e raiul pe pamant : Muncesti , urci in grad, esti barbat bine, si ajungi pe cele mai inalte culmi ale puterii . Practic, e subordonare, si o continua amagire intr-o plafonare plictisitoare , totul regizat intr-un orar strict . A, si loc de munca asigurat . Ca nu cumva sa vrei sa faci altceva … Sper sa nu descopar in viitor ca stabilitatea si lipsa de ambitie ar fi fost cea mai buna solutie in cazul meu . Pentru ca am ales instabilitatea si ambitia .

Va urma …